Directorul Agenției de Intervenție și Plăți în Agricultură (AIPA), Vadim Curmei a întrunit oficiile teritoriale ale AIPA dar și subdiviziunile la nivel central într-o ședință organizatorică, transmite CURENTUL.
Întrunirea a avut drept scop evaluarea procesului de implementare a noilor măsuri de sprijin ce vizează îmbunătățirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural precum și clarificarea situațiilor/întrebărilor ce apar în procesul de implementare.
În context, Galina Petrachi, șef Direcție politici și programe de dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), a dat curs invitației de a participa în cadrul ședinței în vederea oferirii expertizei necesare dar și a transferului de cunoștințe către actorii vizați direct în administrarea proiectelor ce țin de dezvoltarea zonelor rurale.
Ședința a oferit platforma necesară pentru clarificarea situațiilor generate de eventualele proiecte ce vor fi depuse în cadrul primului apel de recepționare a cererilor de solicitare a subvențiilor în avans, destinate îmbunătățirii şi dezvoltării infrastructurii publice rurale şi diminuării tendințelor de declin social şi economic în zonele rurale.
Amintim, că în data de 17 februarie 2020 AIPA a dat startul recepționării cererilor de solicitare a subvenției în avans pentru îmbunătăţirea nivelului de trai şi de muncă în mediul rural.
Cristina Pendea