[ X ]
Oficiali din Estonia, în vizită la ANSA
14 Noiembrie

La Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a avut loc o întrevedere cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Rurale al Republicii Estonia, transmite CURENTUL.

Ela Malai, Director General Adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și șefii subdiviziunilor de profil ai Agenției s-au văzut cu Tarmo Terav, Director al Companiei de Stat Vireen Ltd, însoțit de Galina Jevgrafova, Consilier în cadrul Departamentului Relații Internaționale a Ministerului Dezvoltării Rurale din Republica Estonia și cu Dl Simmu Tiik, Însărcinat cu Afaceri, Șef al Oficiului, Ambasada Republicii Estonia la Chișinău.

Printre subiectele de discuție a fost prelucrarea pe teritoriul Republicii Moldova a subproduselor de origine animală și a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman, cadrul legal și implementarea acestuia, conform Legii nr. 129 din octombrie 2019 care va intra în vigoare în luna aprilie 2020.

„Membrii delegației au prezentat experiența Estoniei privind construcția unei astfel de fabrici și rentabilitatea ei pentru sectorul agricol. Totodată, aceștia vor face o analiza a domeniului prelucrării deșeurilor în țara noastră în eventualitatea identificării finanțării pentru construcția unei asemenea fabrici pe teritoriul Republicii Moldova”, comunică ANSA.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților