[ X ]
„O Țară Mică cu Inimă Mare”. A fost lansat filmul documentar dedicat crizei refugiaților ucraineni din Republica Moldova
25 Iunie

Pe 22 iunie 2022, după Ziua Mondială a Refugiaților, a fost lansat filmul documentar dedicat crizei refugiaților ucraineni din Republica Moldova. Din luna februarie și până în prezent, peste jumătate de milion de refugiați ucraineni au tranzitat teritoriul țării noastre, iar peste 80 de mii se află în prezent aici, jumătate dintre ei fiind copii. În această perioadă, peste 100 de bebeluși ucraineni s-au născut în Republica Moldova, iar peste 6000 de copii din țara vecină au fost încadrați în sistemul nostru de învățământ.

Proiecția în premieră a filmului documentar ”O Țară Mică cu Inimă Mare”  a avut loc la Centrul Industriilor Creative ARTCOR ,unde au reușit să se întâlnească reprezentanții Ministerului Culturii, USAID, a industriilor creative, susținătorilor acestui proiect, a presei locale dar și internaționale.

Documentarul a fost filmat în această primăvară, când familiile ucrainene au fugit din fața bombardamentelor care le-au distrus casele, trecând, în consecință, granița în Republica Moldova în căutarea siguranței și a refugiului. Filmul spune povestea moldovenilor care și-au deschis imediat ușile și inimile, în mod sincronizat, fără ca cineva să le ceară acest lucru. Așa, pur și simplu.

”Acest film documentar definește ceea ce tot încercăm să povestim întregii lumi, ospitalitatea moldovenească. Nu este o poveste inventată, este una documentată, adevărată. Și ea merită să-și găsească spectatorul în lume, care pur și simplu nu o cunoaște, dar sunt sigură este curios, așa cum e curios despre Țara mică cu inimă mare, de undeva din Europa”, a spus Daniela Donici, co-regizoarea filmului.

Documentarul are în vizor și intervievează gazdele a cinci pensiuni rurale din diferite regiuni ale Moldovei, care au oferit refugiu sigur și un zâmbet primitor „oaspeților de onoare” ucraineni. Filmul le permite telespectatorilor să cunoască personajele din viața reală, gazdele care au luat atitudine pentru a oferi sprijin și solidaritate în acest timp: Sergiu Hanganu, Liuba Railean, Dan Aramă, Zaharia Aramă, Tatiana Aramă, Ana Statova, Olesea Cojocaru și Anatol Botnaru. Ei își împărtășesc propriile trăiri și experiența incredibilă a familiilor ucrainene pe care le-au adăpostit cu grijă în casele și comunitățile lor.

Filmul documentar este un tribut adus oamenilor din Moldova, care și-au deschis inima și au arătat întregii lumi ce înseamnă ospitalitatea moldovenească, fără să-și propună acest lucru. „Am făcut ceea ce trebuia să facem” menționează Zaharia Aramă, unul din personajele filmului, de la Palanca. Filmul nu preia poveștile direct de la refugiații ucraineni, însă prin discuțiile cu acești moldoveni simțim și înțelegem relațiile apropiate dintre vecini și oamenii care au împărțit aceeași graniță toată viața.

Dincolo de aceste povești, documentarul te poartă prin toată Moldova în locurile încă nedescoperite ale uneia dintre cel mai puțin cunoscute țări din Europa. Echipa care a călătorit în această primăvară prin țară și a realizat filmul în timp record este din Republica Moldova, formată din tineri cineaști:

Inapoi la arhiva noutaților