[ X ]
O rezoluție în susținerea Republicii Moldova, înregistrată în Senatul SUA
19 Septembrie

În Senatul Statelor Unite a fost înregistrată o rezoluție în susținerea Republicii Moldova, potrivit unui comunicat al Parlamentului, informează CURENTUL.

În acest fel, se menționează că, documentul vine să confirme poziția Senatului de întărire a relațiilor SUA – Republica Moldova și reafirmă suportul pentru integritatea teritorială a țării.

Potrivit comunicatului, rezoluția reafirmă poziția Statelor Unite în susținerea suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, precum și dreptul suveran al țării să facă parteneriate fără presiune externă, inclusiv dreptul de asociere cu UE sau organizații regionale.

Prin urmare, documentul susține dialogul strategic între Statele Unite și Republica Moldova în vederea întăririi relațiilor bilaterale, fortificării democrației, economiei și a reformelor de securitate în derulare.

„Proiectul rezoluției Senatului încurajează Secretarul de Stat și USAID să focuseze asistența pentru susținerea reformelor în justiție, promovarea unei guvernări deschise, transparente și democratice, suportul pentru mass-media și creșterea economică, precum și în domeniul securității energetice. Senatul încurajează Guvernul Moldovei să continue implementarea reformelor cruciale pentru sporirea capacității și încrederii în instituțiile democratice, justiție, lupta cu corupția și activitatea societății civile. De asemenea, Guvernul este chemat să încurajeze implicarea societății civile în lupta cu corupția”, se mai menționează în același comunicat.

Rezoluția Senatului reafirmă importanța alegerilor libere, corecte și transparente și susține eforturile de combatere a campaniilor de dezinformare din Estul Europei.

Documentul cere, totodată, Federației Ruse să-și îndeplinească obligațiile internaționale de retragere a trupelor și munițiilor de pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Moscovei i se cere să se abțină de la amenințări economice și presiuni asupra Moldovei. Totodată, Federația Rusă este chemată să înceteze orice acțiune care sprijină mișcările separatiste pe teritoriul Republicii Moldova.

Proiectul rezoluției Senatului SUA poate fi consultat aici.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților