Comisia parlamentară de anchetă, la 23 iulie, a desfășurat o nouă ședință de lucru în cadrul căreia membrii Comisiei, în baza obiectivelor incluse în procedura parlamentară de anchetă, au audiat noi informații cu privire la modul de desfășurare a privatizării și concesionării proprietății publice (2013-2019), informează CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, în această ședință s-a stabilit asupra rezultatelor concursului de selectare a organizației care va face consultanță externalizată a contractelor de privatizare și concesionare.
„Această companie a fost selectată în urma unei competiții de achiziții a Parlamentului Republicii Moldova. Comisia a salutat câștigătorul acestui concurs externalizat, l-a instruit asupra elementelor caietului de sarcini, care dânsul trebuie să-l urmeze, a fost stabilit un cadru de colaborare și modul în care va opera la audierea unor martori cheie, la evaluarea și analiza contractului care stă la baza concesionării sau privatizării date. Acest consultant va fi în serviciul Comisiei până la definitivarea și prezentarea Raportului în Parlament. Alt subiect discutat astăzi de către Comisia de anchetă a fost felul în care se pot publica Contractele de privatizare/concesionare ce stau la baza privatizărilor, fără ca să prejudicieze secretul comercial – o clauză specială în toate contractele analizate până acum și fără a stimula litigii în instanța de judecată, pe care le-ar putea lansa niște grupuri rău intenționate”, se spune în comunicat.
Totodată, Președintele Comisiei de anchetă, Igor Munteanu, a vorbit despre solicitarea către Ambasada Republicii Federative Germania la Chișinău cu rugămintea de a acorda asistență în activitatea de investigare a dosarelor selectate, la care s-a și primit un răspuns pozitiv – prin care Comisia se va întâlni cu Dr. Ștefan Hulshorster, expert al ambasadei, un procuror superior din Germania – Cornelia Gadigk și Detlev Kreutzer – director, Șef al secției de investigare a infracțiunilor economice din Germania.
„În decursul ședinței din 24 iulie, Comisia va formula exact de ce fel de asistență va avea nevoie în cadrul avansării pe ancheta parlamentară și va stabili un calendar de colaborare pentru toți cei interesați ca Parlamentul Republicii Moldova să facă ordine pe domeniul privatizărilor și concesionărilor existente. Igor Munteanu a precizat că de asemenea vom extinde lista de dosare cu privatizări prin includerea și altor obiective asupra cărora este interes din partea cetățenilor și a partidelor reprezentate în Parlament, astfel încât în a doua iterație să avem mai multe tipuri de obiective care să fie evaluate asupra legalității privatizărilor. La finele ședinței Comisia l-a audiat pe Sergiu Sloninov, consultant jurist, care a oferit asistență și mărturii asupra modului cum au fost privatizate Gările și stațiile auto din Republica Moldova. Un subiect inclus în cele patru prioritare ale Comisiei de anchetă. Deputații au luat mai multe evidențe prezentate de Sloninov și-l va invita din nou atunci când va fi numit consultantul oficial al acestui dosar. Comisia va desfășura cu regularitate audieri de lucru și va colecta opinii avizate pe fiecare caz de privatizare/concesionare selectate în cadrul anchetei parlamentare, în condiții de maximă transparență și publicitate. Membrii comisiei își exprimă deplină deschidere și disponibilitate de a primi dovezi și a audia opinii relevante față de obiectul anchetei parlamentare inițiate”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine