În perioada 3-4 noiembrie curent, reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) participă la cea de-a 5-a întrunire a Grupului operativ EUROSAI privind auditul municipalităților (TFMA), transmite CURENTUL.
În contextul restricțiilor impuse de pandemie, întrunirea se desfășoară la în format hibrid – în orașul Budva, Muntenegru, precum și online.
De asemenea, la întrunire participă peste 80 de reprezentanți din 27 de instituții supreme de audit (ISA), precum Albania, Austria, Croația, Estonia, Lituania, Latvia, Georgia, Grecia, Ungaria, Italia, Malta, Slovacia, Macedonia de Nord, Turcia, Polonia, Bulgaria, Serbia, România, Ucraina, etc.
Seminarul „Managementul imobiliar municipal” organizat în cadrul întrunirii a inclus prezentări și discuții ale experților. În context, a fost prezentat și Compendiul de audit, elaborat de ISA din Lituania și Serbia, care rezumă rezultatele auditurilor efectuate de membri ai Grupului operativ în domeniul managementului imobiliar municipal în perioada 2016-2021.
Pe lângă problemele de interes european, în cadrul întâlnirii au fost discutate și activitățile implementate de Grupul operativ EUROSAI privind auditul municipalităților și rezultatele acestora, planul strategic de activitate și noi inițiative posibile. Pe parcursul activităților, Grupul operativ a acordat atenție gestionării pandemiei COVID-19 și implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Națiunilor Unite în cadrul municipalităților.
Menționăm că, Grupul operativ EUROSAI privind auditul municipalităților a fost înființat în anul 2016 la inițiativa Oficiului Național de Audit al Lituaniei, președintele Grupului de la înființarea acestuia.
Cristina Pendea