[ X ]
O moldoveancă din Marea Britanie a revenit în Moldova să organizeze un eveniment caritabil pentru bebelușii cu malformații congenitale
7 Mai

Nu a devenit mamă, dar poartă de grijă celor mai triști copii de la noi. Victoria Dunford, președinta MAD-Aid Moldova a revenit în Moldova pentru a ne reaminti cum se face un bine și a ne trezi sentimentul empatiei.

Este stabilită în Marea Britanie de mai mulți ani, dar de 10 ani și-a făcut din grijile Moldovei o misiune de viață. De această dată, Victoria vrea să adune fonduri pentru renovarea secției Chirurgia Nou-Născutului de la Centrul Mamei și al Copilului, dar și pentru alte secții aflate în stare deplorabilă.

Președinta MAD-Aid Moldova a efectuat, recent, o vizită la IMSP IMC, spital care a beneficiat, mai devreme, de mobilier și dispozitive medicale aduse, tot de ea, din Marea Britanie. În prezent, spitalul se confruntă cu probleme de ordin financiar și nu poate acoperi cheltuielile pentru renovarea secției de chirurgie a copiilor născuți prematur și a celor cu malformații.

Secția nu a fost renovată de 37 de ani și încăperile pentru staționarul celor mai complicate cazuri din țară se află într-o stare avariată, cu riscul căderii tencuielii de pe tavane și păreți în saloane sau direct pe mesele de operații. În secție nu funcționează sistemul de ventilare, iar cel hirdaulic și electric funcționează precar.

Victoria visează că secția Chirurgie Nou Născuți va fi renovată la nivelul standardelor Regatului Unit și că mamele, copiii și medicii de la noi vor beneficia de cele mai bune condiții spitalicești.

Președinta MAD-Aid Moldova vine cu îndemn către mediul de afaceri, dar și către fiecare cetățean din republică să doneze pentru această faptă nobilă. Iar pe 8 iunie, cu acest scop, va avea loc GALA BINELUI, un eveniment care va aniversa 10 ani de activitate al MAD-Aid Moldova. În cadrul GALEI BINELUI se vor acumula fonduri pentru acest scop nobil.

Proiectul investițional pentru renovarea secției Chirurgie nou–născuți IMSP IMC se evaluează la circa 3 000 000,00 lei. În ultimii 35 de ani aici au fost tratați 25 000 nou–născuți, efectuate anual circa 700 de operații, reabilitați în jur de 2000 de copii anual, cu diverse patologii.  Astfel, renovarea secției Chirurgie nou–născuți ale IMSP IMC merită pe bună dreptate a fi considerată un obiectiv primordial și extrem de important pentru instituție, deoarece va permite prestarea serviciilor medicale conform standardelor internaționale, cu un regim sanitaro–epidemiologic la cel mai înalt nivel.

Credem că simțim la fel ca si Dumneavoastră – compasiune, bunătate și dragoste pentru Moldova, afirmă Victoria Dunford. Și că avem aceleași valori. Indiferent  de cifrele noastre de afaceri, e important să fim empatici și să nu uităm că în spatele fiecărui nume e o istorie, un copil, un om, un suflet care trăiește durerea pe care noi, împreună, o putem anula.

Pe parcursul ultimilor ani, Victoria Dunford a reușit să adune fonduri și a construit un centru de plasament pentru copii cu dizabilități și un centru modern pentru persoanele în etate, în orașul Râșcani. Este persoana care a susținut cu utilaj tehnic medical mai multe spitale din RM, în perioada Covid-19.

 

Inapoi la arhiva noutaților