[ X ]
O localitate cu peste 5 mii de locuitori – asigurată cu apă, grație unui proiect lansat de Candu și un grup de deputați PDM
10 Februarie
Câteva mii de locuitori ai satului Rădoaia, Sângerei, vor fi asigurați cu apă potabilă, de la o fântână arteziană, grație unui proiect lansat de guvernarea PDM. Datorită acestuia, a fost rezolvată una din cele mai stringente probleme ale locuitorilor, care erau nevoiți să care apă de la distanțe luni și de o calitate proastă. Proiectul a fost realizat în cadrul programului „Apă bună pentru Moldova”, lansat de PDM acum mai bine de un an, alături de alte similare precum cele de reparație a drumurilor, „Prima casă” etc., informează CURENTUL.
Bugetul proiectului a fost de 300 de mii de lei, dintre care, 200 de mii au fost acordate din bugetul de stat. Pentru că rădoienii nu puteau colecta suma necesară, aceștia au fost ajutați de un grup de deputați ai Partidului Democrat.
Aceștia au fost și la inaugurarea fântânii arteziene. „Acum o lună, a început construirea unei fântâni arteziene. Împreună cu colegi din fracțiunea PDM am contribuit la finalizarea proiectului care va asigura majoritatea gospodăriilor cu apă potabilă. Faptele bune continuă!”, a scris pe contul său de Facebook deputatul PDM Adrian Candu, care a fost la Rădoaia alături de alți colegi de-ai săi care au contribuit la asigurarea cu apă potabilă a localității, printre care Sergiu Sârbu, Eleonora Graur, Corneliu Padnevici.
Adrian Candu menționează importanța asigurării cu apă a tuturor localităților din Moldova și anunță că vor insista ca programul inițiat de PDM să continue. „Aprovizionarea cu apă a localităților rurale este indispensabilă pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în sate, iar prin programul “Apă bună pentru Moldova” urma să fie rezolvată lipsa apei. Vom insista ca programul inițiat de PDM să fie implementat, astfel ca toate localitățile din țară să prospere”, a scris Andrian Candu.
Cristina Pendea
Inapoi la arhiva noutaților