[ X ]
O grupare criminală specializată în contrabandă cu arme și marijuana – destructurată de oamenii legii
20 Mai

De către ofițerii de investigație a Direcției nr.5 (DOS) a INI al IGP, de comun acord cu Procurorii în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), a fost documentată o grupare criminală specializată în păstrarea, modificarea și comercializarea armelor și munițiilor de diferite tipuri care erau aduse ilegal și prin contrabandă din regiunea transnistreană și Federația Rusă, transmite CURENTUL.

De asemenea, în cadrul documentării grupului dat s-a stabilit că, aceştia se ocupau şi cu plantarea şi creşterea în locuri special amenajate, inclusiv şi în ghiveciuri speciale a plantelor de cânepă cu ulterioara comercializare a acestora.

Gruparea dată a fost documentată de către ofițerii de investigație a Direcției nr. 5 (DOS) şi Procurorii în Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), timp de câteva luni de zile, unde în urma măsurilor speciale de investigație efectuate în cadrul grupării date a fost infiltrat un agent sub acoperire care pe perioada documentării a achiziționat de la figuranți câteva grenade explozibile de model F-1, un pistol și substanțe narcotice.

Astfel, în contextul celor expuse mai sus, la data de 17.05.2019 au fost desfăşurate concomitent 13 măsuri de urmărire penală și anume percheziții la domiciliile și mijloacele de transport a figuranților, după cum urmează: cinci percheziții în mun. Chișinău, o percheziție în or. Ialoveni și șapte percheziții în or. Ștefan Vodă, în urma acestora au fost depistate și ridicate următoarele:

• Mai mult de jumătate de sac cu masă vegetală de culoare verzuie și miros specific, asemănător cu marijuana;

• 75 plante de cânepă;

• 13 grenade de model F-1;

• Semințe de cânepă care urmau a fi plantate;

• Un lot impunător de arme și muniții de diferite tipuri;

• 21 cuțite de luptă și vânătoare cu diferite dimensiuni (iatagane etc.);
• 5 telefoane mobile şi 5 stick-uri ce aparțin figuranților prin care dirijau activitatea infracțională.

Sunt reținuți trei figuranți cu vârstele cuprinse între 19 şi 35 ani, fiind plasați în IDP mun. Chişinău.

La moment se întreprind şi alte măsuri speciale de investigație cu scopul stabilirii şi altor figuranţi implicați în schema dată.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților