[ X ]
O grupare care comercializa droguri sintetice prin Telegram, deconspirată de polițiști
5 Februarie

Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani, sub conducerea oficiului Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în producerea, contrabanda și circulația ilegală a drogurilor sintetice de tip PVP, amfetamină și marijuană, transmite CURENTUL.

În rezultatul documentării activității criminale, polițiștii au stabilit că membrii grupării s-au dovedit a fi cinci tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 26 de ani, locuitori ai municipiului Chișinău.

În vederea realizării drogurilor, suspecții au creat o rețea online prin intermediul aplicației ,,Telegram” și au racolat curieri în activitatea criminală pentru transportarea drogurilor și plasarea lor în locuri special amenajate, ulterior fiind remunerați. Astfel, drogurile erau ascunse în locuri determinate din timp, preponderent pe teritoriul sectorului Botanica al capitalei, iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise centralizat liderului grupării, care administra totul de la distanță.

Totodată, polițiștii au identificat și stabilit liderul grupării, un bărbat în vârsta de 35 ani, originar din municipiul Chișinău, anterior condamnată pentru comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari.

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și confiscat aproximativ 300 grame de droguri sintetice de tip PVP, 20 grame amfetamină, 25 pastile cu efect psihotrop, 7 pastile Ecstasy (MDMA), 15 grame marijuană, circa 30 grame de praf (pastile fărâmițate), cântar electronic la scară mică, pistol pneumatic de model ,,BAIKAL”, mijloace bănești  în sumă de 12 000 lei, 5 telefoane mobile, un calculator, pachețele destinate ambalării drogurilor, precum și dispozitive electronice de comunicare prin intermediul cărora erau administrate platformele de comunicare și conturile electronice de plată.

Valoarea totală a drogurilor se estimează la 300 000 lei.

Polițiștii au reținut doi suspecți, iar dacă vinovăția acestora v-a fi demonstrată, aceștia riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților