Pandemia i-a determinat pe soții Alexandru și Rosina Caranfil să-și revadă planurile de viitor și după aproape zece ani petrecuți în Italia, să revină definitiv acasă. Cu ajutorul unui grant european, în luna mai 2021 familia Caranfil a lansat prima vulcanizare mobilă din Cahul. Camioneta este dotată cu generator, compresor, polizor, set de instrumente și accesorii pentru vulcanizare mobilă. Aceasta activează zilnic, 24/24 și reprezintă un serviciu nou pentru sudul țării. Investiția în proaspăta afacere a constituit 4400 de euro și a generat un nou loc de muncă.
O vulcanizare mobilă care activează non-stop
O vulcanizare mobilă, care activează în fiecare zi, 24/24 și dotată cu toate cele necesare, pentru a înlătura prompt defecțiunile tehnice, a fost ideea de afacere a familiei Caranfil, care a prins viață grație grantului acordat în cadrul Programului „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD Moldova.
Anunțul de granturi oferite antreprenorilor din Cahul a picat la țanc pentru Alexandru și Rosina Caranfil, care deja aveau o afacere în domeniul transportului și căutau oportunități de dezvoltare.
„Avem mașini de mare tonaj. Deseori ne-am pomenit în situația în care se defectează un cauciuc și trebuia să venim la vulcanizare, iar din acest motiv pierdeam foarte mult timp”, povestește Alexandru. Pentru a evita aceste situații neplăcute, dar și pentru a-i ajuta pe alții, ei s-au gândit la o vulcanizare mobilă. În primul rând, aceasta îi va ajuta să repare propriile mașini și în al doilea rând vor presta aceleași servicii tuturor celor care au nevoie de ele.
„Lansarea unei vulcanizări mobile a fost o idee mai veche, care s-a copt în timp și mă bucură că am reușit să o lansăm cu ajutorul Uniunii Europene. Aceste granturi motivează antreprenorii să dezvolte afaceri acasă și să nu fie nevoiți să plece peste hotare”, susține Rosina.
Deși este mobilă, vulcanizarea este localizată la Zîrnești, un sat situat în apropiere de orașul Cahul. Camioneta este dotată cu generator, compresor, polizor, set de instrumente și accesorii pentru vulcanizare mobilă. „Ne deplasăm acolo unde suntem solicitați, acesta este marele avantaj”, explică Alexandru. Deocamdată, la vulcanizarea inedită lucrează un meșter, iar pe viitor, dacă numărul de solicitări va crește, va mai fi angajată o persoană.
Alexandru spune că până acum au avut comenzi la Cahul și în satele de prin împrejurimi, la Cantemir, Leova și Taraclia. „Săptămânal avem în medie câte trei chemări, iar în sezonul rece al anului anticipez ca numărul de solicitări să crească. Mai mult, am început să prestăm un nou serviciu, cel de sudare mobilă”.
Alexandru și Rosina au creat și o pagină pe Facebook, unde își promovează afacerea. „Mulți ne cunosc deja, dar mai avem unde să creștem, treptat și alți clienți vor afla despre noi”, menționează Rosina.
Investiția în afacere a constituit 4400 de euro din partea UE, iar 30 la sută a fost contribuția familiei Caranfil. Cu acești bani a fost cumpărat utilaj corespunzător pentru a dota camioneta adaptată pentru a oferi servicii de vulcanizare.
Familia Caranfil a locuit zece ani în două țări
Alexandru și Rosina au locuit mai bine de zece ani în două țări, însă pandemia din 2020 a înclinat definitiv balanța în favoarea Republicii Moldova.
Au îndrăgit Italia în 2011, atunci când au mers într-o vacanță la Veneția și au hotărât pentru o perioadă să rămână acolo. „Niciodată nu am dorit să plecăm definitiv, ne iubim țara. Soțul a fost director la o rețea de hoteluri în Italia, s-a realizat foarte bine. Însă, munca la Veneția este sezonieră, de aceea pe timp de vară locuiam în Italia, iar iarna – în Republica Moldova. Totuși, în timpul pandemiei am decis că ar fi bine să dezvoltăm ceea ce avem deja acasă”, povestește Rosina.
La sfârșitul lunii septembrie curent, Alexandru a revenit definitiv în țară, convins că schimbările spre bine se întâmplă. „Mai bine stăpân acasă, decât angajat peste hotare. Sper să creștem și noi, odată cu investițiile ce se fac în Republica Moldova, să existe un mediu propice pentru afaceri și pentru business transparent”.
Așadar, după mai mulți ani petrecuți peste hotare, Alexandru și Rosina Caranfil au decis să rămână și să fie antreprenori în Republica Moldova. Ei muncesc și se dezvoltă, fiind cu gândul și la noi idei de afaceri, care le va permite să prospere: „Pe viitor ne dorim să ne extindem activitatea și să deschidem o spălătorie auto modernă”, concluzionează Rosina.
Despre granturile acordate Grupurilor de Acţiune Locală: Patru Grupuri de Acţiune Locală din regiunile Cahul și Ungheni au beneficiat de granturi în valoare de 50.000 euro fiecare, oferite cu asistenţa financiară a Uniunii Europene. Grupurile de Acţiune Locală (GAL) „Lunca Prutului de Jos”, „Cişmeaua Sudului”, „Valea Halmagei” și „Movila Măgura” au fost selectate în cadrul unui concurs de granturi lansat în 2020 de Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie. În total, 47 de micro-proiecte de dezvoltare sunt realizate în comunităţile rurale din ambele regiuni cheie. Iniţiative de promovare a turismului rural durabil, de dotare a grădinițelor cu echipament smart, de renovare a parcurilor şi a staţiilor de aşteptare a transportului public pentru a facilita mobilitatea comunitară; de sprijin pentru afacerile existente – dotarea cu echipament modern a fabricilor de mobilă, brutăriilor, avicolelor sau mini-întreprinderilor de lactate – sunt lansate în satele din Cahul şi Ungheni cu asistența financiară a Uniunii Europene. Noile proiecte vor crea cel puțin 30 locuri noi de muncă în cele 4 GAL-uri.
Despre Programul EU4Moldova: regiuni-cheie: susține dezvoltarea social-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni, pentru a asigura cetățenilor o calitate mai bună a vieții. Programul (2019-2024) are un buget total de 23 mln. euro, este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF).
Mai multe detalii despre activitățile Programului în regiunile Cahul și Ungheni găsiți pe www.eu4cahul.md și www.eu4ungheni.md