[ X ]
O delegație a municipalității a efectuat o vizită de lucru în orașul Sankt Petersburg
16 Noiembrie

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada 11-12 noiembrie, curent, o delegație a municipalității, în frunte cu viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a efectuat o vizită de lucru în orașul Sankt Petersburg (Rusia), transmite CURENTUL.

Din componența delegației au făcut parte șeful Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Mihalache și directorul Regiei Transport Electric, Dorin Ciornii.

Vizita s-a desfășurat în cadrul Acordului de colaborare, încheiat între primăriile celor două municipalități și a avut drept scop informarea și preluarea celor mai bune practici ale administrației din Sankt Petersburg privind managementul transportului public.

Astfel, responsabilii municipali s-au familiarizat cu activitățile de exploatare a infrastructurii rutiere urbane; principiile de organizare a liniilor de transport public pentru decongestionarea traficului rutier, îmbunătățirea calității serviciilor prestate pasagerilor și reducerea costurilor de exploatare a parcurilor de transport public.

Totodată, o atenție sporită este acordată practicilor de organizare a locurilor de parcare pentru transportul privat în interiorul orașului, dar și a reglementărilor de executare a lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere, pietonale și a zonelor verzi, ca urmare a lichidării situațiilor de avariere, precum și de pozare a rețelelor inginerești noi.

Cristina Pendea

img (1) img (2) img (3) img (4) img (5) img (6) img

Inapoi la arhiva noutaților