[ X ]
O companie extrăgea ilegal nisip. Au fost extrase resurse de peste 2,08 mln. lei
8 Noiembrie

Ofițerii Direcției investigații complexe a Inspectoratului Național de Investigații, pe parcursul lunilor iunie-august 2021, au documentat activitatea ilegală a unei companii care gestionează o carieră de nisip din raionul Telenești, transmite CURENTUL.

Astfel, polițiștii au constatat că factorii de decizie ai companiei extrăgeau nisip în mod ilegal, dat fiind faptul că pămîntul le-a fost dat în arendă pentru folosință cu altă destinație de către APL-ul raionului Telenești.

În acest context, au fost interpelate organele de resort și anume Inspectoratul pentru protecția mediului, care, în urma măsurărilor efectuate, au constatat că în perioada martie-septembrie curent, au fost extrase ilegal resurse naturale în sumă totală de peste 2 080 000 lei.

În acest caz a fost pornit un proces penal conform art. 186 al. 5 Cod penal al Republicii Moldova – furtul săvârșit în proporții deosebit de mari.

Persoanele culpabile de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 12 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților