În această noapte, angajații IGSU au fost solicitați pentru a lichida două incendii care au avut loc în raioanele Căușeni și Cimișlia, transmite CURENTUL.
Primul caz a fost înregistrat în orașul Căinari, la Căușeni. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 02.11. Potrivit informațiilor, o casă de locuit a fost cuprinsă de flăcări. La fața locului a intervenit un echipaj de pompieri, care au reușit localizarea arderii către ora 03:03. În timpul intervenției salvatorii au depistat cadavrul carbonizat al unui bărbat, iar focul a distrus bunuri materiale din interiorul a trei odăi a casei de locuit cu suprafața de 24 m2.
Totodată, de intervenția pompierilor a fost nevoie și în orașul Cimișlia. Potrivit informațiilor recepționate arderea s-a produs la ora 01.34 într-o camera a unui cămin al Școlii Profesionale Polivalente. Pentru stingerea incendiului la fața locului a ajuns o echipă de pompieri, care în scurt timp au evacuat 63 de elevi pentru evitarea intoxicării acestora cu produsele de ardere. Conform IGSU, focul a cuprins un panou electric în coridor de la etajul trei a căminului. Salvatorii au lichidat arderea în cel mai scurt timp. Nici o persoană nu a avut de suferit. Cauza și circumstanțele producerii incendiilor urmează a fi stabilite de specialiști.
În acest context, IGSU îndeamnă repetat populația să respecte regulile antiincendiare, special în perioada sezonului rece. Pentru evitarea incendiilor și intoxicațiilor cu monoxid de carbon pompierii îndeamnă oamenii să verifice și să utilizeze sobele în mod corespunzător. Cetățenii sunt rugați să stingă focul din sobă pe parcursul nopții pentru a evita incendiile și intoxicațiile, dar și să fie prudenți la utilizarea instalațiilor electrice de încălzit. Conform IGSU, de la începutul anului au fost înregistrate 1533 incendii în care și-au pierdut viața 83 persoane inclusive un minor.