[ X ]
O carte despre Transnistria, lansată de un candidat la funcția de deputat
19 Februarie

Doctorul în drept, Valeriu Cerba, candidat independent la funcția de deputat pe circumscripția nr. 26, mun. Chișinău, și-a lansat, astăzi, cartea „Adevărul despre agresiunea rusă în Transnistria”, transmite CURENTUL.

În luarea sa de cuvânt, analistul politic, Anatol Țăranu, a menționat că, RM a trecut prin mari încercări.

„Împotriva noastră s-a dus un război nedrept, care ne marchează până astăzi. S-au făcut eforturi excepționale, pentru a menține acest spațiu românesc. Astăzi, asistăm la un eveniment cu nuanțe culturale, lansare de carte, autorul căreia este o personalitate bine cunoscută, colegul meu, prietenul, colonelul Valeriu Cerba. Această carte este extrem de interesantă și vă recomand să o citiți. O să găsiți lucruri extrem de interesante, chiar captivante, care ne permit să înțelegem ce s-a întâmplat în 1992 și de ce până astăzi aceste evenimente ne marchează. Această carte este consacrată eroilor care au luptat, pentru interesul național, demnitatea națională”, a precizat analistul.

La rândul său, primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a spus că, evenimentul este remarcat prin faptul că se lansează o carte de la războiul de pe Nistru, scrisă de un participant la el.

„Autorul completează cele mai cunoscute date la modul general despre război, cu multă factologie. De aceea, pentru mine, personal, ele au o importanță extraordinară. Dl. Cerba, prin analiza profundă a unor evenimente și situații se prezintă și ca un jurist de marcă, savant dotat în materie. Autorul, utilizând materie concretă, în baza studierii și analizei. Este foarte importantă scurta istorie a Transnistriei. Autorul demonstrează că trebuiau luate decizii cu rațiune. M-am bucurat că dați lista separatiștilor, las să știe toți, însă lipsește Caraman. Materialul factologic, politic, militar, internațional redat în carte este unul impunător și veridic, îndreptățește întru totul titlul cărții. Într-adevăr este o agresiune rusească, care, din păcate, continuă. Aduc sincere felicitări”, a punctat Snegur.

Autorul Valeriu Cerba a spus că este o lucrare care a costat în jur de 10 ani.

„Această lucrare am făcut-o pe cont propriu, din simple considerente că vine data de 2 martie, începutul sângeros al războiului de pe Nistru. Eu cred că vor reacționa cumva autoritățile, că am făcut-o din bani proprii și m-au ajutat doar câțiva prieteni apropiați. Am editat 80 de cărți. Sunt 300 de zile date de mine personal în războiul de pe Nistru, am îndeplinit misiuni speciale a conducerii țări. Cartea conține 64 de subiecte, am făcut referință absolut la documente, date veridice, verificate, nu sunt exagerări, ba dimpotriva – am fugit de exagerări”, a spus autorul.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților