O angajată a Departamentului Cadastru al Agenției Servicii Publice din Chișinău a fost reţinută de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de corupere pasivă, transmite CURENTUL.
Funcţionara a fost denunţată la linia naţională anticorupţie a CNA, după ce ar fi cerut 18 000 de lei mită de la o locuitoare a capitalei. Operaţiunea de reţinere s-a desfăşurat cu sprijinul Direcţiei securitate internă a Agenţiei Servicii Publice.
Potrivit denunţului, angajata ASP i-ar fi cerut declarantei 18 000 de lei mită pentru a face unele modificări în actele cadastrale ale bunului imobil ce îi aparţinea denunţătoarei. Deşi prestarea acestui serviciu intra în obligaţiunile funcţionale ale bănuitei, aceasta ar fi pretins mită pentru a nu tergiversa executarea modificărilor.
În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324 cod penal – coruperea pasivă. Funcţionara a fost reţinută în flagrant în timp ce primea ultima tranşă de bani – 8000 de lei, transmişi sub controlul CNA, prima tranşă de 10 000 de lei fiind primită anterior.
În prezent, aceasta se află în izolatorul CNA şi este reţinută pentru 72 de ore. Dacă va fi găsită vinovată, angajata ASP riscă până la 10 ani de închisoare cu amendă penală şi privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Cristina Pendea