Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din sudul țării au intervenit în dimineața zilei de 27 ianuarie pe traseu pentru a debloca o ambulanță care a derapat în apropiere de localitatea Ciumai, raionul Taraclia, transmite CURENTUL.
Potrivit primelor informații din cauza condițiilor meteo nefavorabile ambulanța care transporta o pacientă în vârstă de 98 de ani a derapat de pe traseu în timp ce echipajul se deplasa cu femeia spre spital.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:07. La fața locului pentru lucrări de tractare a intervenit un echipaj de pompieri care au reușit în mai puțin de 10 minute să deblocheze ambulanța. În scurt timp pacienta a fost transportată în siguranță la spitalul raional.
În condiții meteo nefavorabile IGSU îndeamnă conducătorii auto să conducă mijloacele de transport cu maximă prudență, iar în situații de risc să apeleze Serviciul 112.
Cristina Pendea