Proiectul noii legi a condominiului a fost votat, în ședința de astăzi a Parlamentului, în lectură finală. Documentul va asigura o bună administrare și funcționare a sectorului locativ, în vederea respectării drepturilor și intereselor legale ale proprietarilor de unități din condominiu, transmite CURENTUL.
Noua lege prevede reglementarea procedurilor de constituire, înregistrare și desființare a condominiului, prin semnarea actului de constituire de către proprietar sau de coproprietarii terenului și a clădirii amplasate pe teren. În cazul în care semnatarii condominiului au decis să se autoadministreze prin Asociație, actul de constituire a condominiului va fi depus pentru înregistrare atât la organul cadastral teritorial, cât și la organul înregistrării de stat al Agenției Servicii Publice.
Noile reglementări vizează procedura de transferare a dreptului de proprietate asupra unității în cadrul condominiului, prin care se stabilesc reguli privind autentificarea actelor de înstrăinare, clauzele obligatorii ale contractului de transmitere a dreptului de proprietate și termenul-limită de dobândire a dreptului de proprietate.
Noua lege instituie, în mod obligatoriu, Fondul de reparație și dezvoltare în cadrul condominiului. Acesta va fi format din mijloace financiare obținute din darea în locațiune a părților comune, contractele de depozit bancar, dobânzile și amenzile de întârziere aferente contractului, granturi și donații. Mijloacele Fondului vor fi păstrate pe un cont contabil separat și nu vor fi impozitate. Totodată, pentru a asigura transparență în procesul de formare a Fondului, contribuția fiecărui proprietar, stabilită și achitată în conformitate cu decizia Adunării generale a proprietarilor, va fi indicată în factura de plată, în linie separată.
Procedura de înregistrare a asociațiilor de coproprietari în condominiu, procedura de stabilire a mărimii cotelor părți în proprietate comună și procedura de înregistrare a lor în Registrul bunurilor imobile la Oficiul Cadastral Teritorial se va efectua din contul mijloacelor bugetului de stat.
Proiectul de lege a fost votat, în lectura a doua, de 64 deputați din cei prezenți la ședință.
Cristina Pendea