Andrei Beșliu, noul director al S.A. „Franzeluța”, a fost întâmpinat cu protest, informează CURENTUL.
Colectivul întreprinderii și-au exprimat dezacordul cu decizia Agenției Proprietății Publice de a-l numi pe Andrei Beșliu în funcția de director general. Potrivit angajaților, el nu are experiență în domeniul panificației.
Totodată, angajații și-au exprimat susținerea pentru Victor Matcov, director interimar – din 26 octombrie 2021, care are 15 ani de experiență în domeniul panificației.
„Îi aducem la cunoștință doamnei Savva (n.r. – director adjunct al APP) și celor care mai sunt în jurul ei – că, dacă nu ne aud, atunci noi vom trece la fapte mai serioase. Să nu-și șteargă picioarele de noi! Să le fie rușine! Ei au copii, părinți…?! Și-au șters picioarele de director, iar acum își șterg picioarele de noi…Unde se uită ei? Cum pot fi ei numiți conducătorii noștri – au venit doar cu ură și minciuni. Noi nu trebuie să tăcem, că ei își șterg picioarele de noi”, a menționat un reprezentant al angajaților „Franzeluța”.
Amintim că, ieri, APP a anunțat că Andrei Beșliu a câștigat funcția de director general al „Franzeluța”.