Mecanismul de distribuire a mijloacelor financiare destinate finanțării partidelor politice ar putea fi modificat. Parlamentul a aprobat, în ședința de astăzi, modificări ale legislației cu privire la partidele politice, în prima lectură, informează CURENTUL.
Inițiativa aparține unui grup de deputați și prevede ca 87% din volumul total al alocațiilor se va distribui partidelor politice proporţional cu performanţele obţinute, în egală măsură atât în alegerile parlamentare, cât şi în alegerile locale generale.
„De 10% vor beneficia proporţional partidele politice care vor respecta cota de cel puţin 40% candidaţi femei înaintaţi în circumscripţiile uninominale în alegerile parlamentare, iar de 3% – partidele cu numărul de femei alese în funcţia de deputat în Parlament pe circumscripţii uninominale. Totodată, cota procentuală alocată din bugetul de stat rămâne neschimbată și nu poate depăși 0,2% din veniturile bugetului de stat, cu excepţia veniturilor cu destinaţie specială. În prezent, distribuirea se face 50% – partidelor politice proporţional cu performanţele obţinute în alegerile parlamentare și alte 50% – partidelor politice proporţional cu performanţele obţinute în alegerile locale generale”, se spune într-un comunicat de presă.
Potrivit autorilor, aceste norme au fost introduse în vederea continuării procesului de perfecţionare a legislaţiei cu scopul de a crea condiţii favorabile femeilor de accedere în funcţii publice, inclusiv elective şi de a încuraja doamnele să fie implicate mai activ în politică.
„De asemenea, promovarea femeilor în politică şi instituirea unui mecanism adecvat de motivare reiese şi din angajamentele şi recomandările partenerilor şi experţilor străini. Ultimului aviz al Comisiei de la Veneţia şi OSCE/ODIHR recomandă de a identifica măsuri adiţionale temporare care ar încuraja partidele politice să înainteze o reprezentare echilibrată de gen pe circumscripţii. Regulamentul privind finanţarea partidelor politice, inclusiv metodologia de calcul va fi aprobată de către Comisia Electorală Centrală. Noile prevederi vor fi puse în aplicare începând cu anul bugetar 2019”, se mai spune în comunicat.
Andriana Cheptine