[ X ]
Negocierile în formatul „5+2” vor fi reluate din această toamnă
9 Iulie

Activitatea Grupului de lucru pentru cooperarea dintre Parlamentul Republicii Moldova şi Adunarea Populară a UTA Găgăuzia va fi examinată de Parlament și reconstituită, conform noii componențe legislative – până la finele sesiunii de vară curente. Declarația a fost făcută de Președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi la întâlnirea cu Șeful Misiunii OSCE în Moldova, Claus Neukirch, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, Președintele Parlamentului a abordat problema transnistreană și acțiunile prioritare pentru identificarea soluțiilor optime.

„În context, Claus Neukirch a anunțat reluarea, în toamna acestui an, a negocierilor în formatul 5+2. Totodată, oficialul a reiterat susținerea OSCE în acordarea asistenţei şi expertizei necesare pentru aspectele legate de drepturile omului, problema transnistreană, implementarea Strategiei de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova și cooperarea dintre Parlament şi Adunarea Populară a UTA Găgăuzia. În discuție, Zinaida Greceanîi s-a referit și la activitatea Comisiei parlamentare drepturile omului și relații interetnice, acțiunile necesare pentru protecţia persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale, precum și cele care necesită a fi realizate pe filieră parlamentară”, se mai spune în comunicat.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților