[ X ]
Negociatorii-șefi ai Chișinăului și Tiraspolului în discuții privind contextul regional
28 Februarie

Astăzi, la sediul Misiunii OSCE din Chișinău, a continuat dialogul pe platforma de lucru a reprezentanților politici în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană din partea Chișinăului, Oleg Serebrian, şi a Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, cu participarea reprezentanților participanților din cadrul formatului de negocieri „5+2”, transmite CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, a fost accentuat contextul regional complicat și necesitatea mobilizării eforturilor în vederea acordării asistenței necesare refugiaților din Ucraina, care tranzitează teritoriul Republicii Moldova sau decid să rămână temporar în localitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, cu generarea concomitentă a unei ambianțe de securitate.

În context, Oleg Serebrian a subliniat îngrijorarea Chișinăului față de situația din regiune și a solicitat evitarea mesajelor publice capabile să genereze tensiuni artificiale.

„Totodată, în cadrul discuțiilor s-a menționat că, începând cu 28 februarie curent, Ucraina a sistat activitatea punctelor de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, amplasate pe segmentul central (transnistrean) al acesteia. Respectiv, introducerea mărfurilor se efectuează doar prin posturile vamale controlate efectiv de către Serviciul Vamal al Republicii Moldova, cu respectarea rigorilor stabilite de cadrul normativ în vigoare.

Reprezentantul politic al Chișinăului a readus în vizor problema fermierilor din raionul Dubăsari, insistând pe necesitatea evitării blocării accesului acestora la terenurile agricole situate la est de autostrada Camenca-Tiraspol. De asemenea, Oleg Serebrian a reabordat tema sediilor pentru instituțiile de învățământ cu predare în limba română”, se spune în comunicat.

Negociatorul principal din partea Tiraspolului s-a referit la dificultățile întâmpinate de unele companii la importul de bunuri în regiune.

„În replică, partea moldovenească a precizat că procedurile aplicabile în privința acestora sunt echitabile și reies din rigorile legislației în vigoare, urmând a fi parcurse etapele necesare de evaluare și de autorizare a operațiunilor de import-export efectuate”, se mai spune în comunicat.

Reprezentanții politici au reconfirmat indispensabilitatea menținerii dialogului, inclusiv cu activizarea interacțiunii la nivelul grupurilor de lucru sectoriale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților