[ X ]
Năstase și Dan, la București – despre relansarea relațiilor cu partenerii de dezvoltare pe linie de MAI
3 Iulie

Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Andrei Năstase, a avut o întrevedere cu omologul său din România – Carmen Dan, informează CURENTUL.

În acest fel, pe Facebook, Năstase s-a referit la subiectele discuției.

„Am avut ieri deosebita plăcere să am o întrevedere cu ministrul Afacerilor Interne al României, doamna Carmen Dan. I-am mulțumit omologului meu de la București pentru sprijinul consistent acordat MAI al Republicii Moldova și pentru excelenta colaborare între cele două instituții – o relație firească, în spiritul legăturii speciale dintre cele două state. M-a bucurat să constat totodată că există dorința de ambele părți de a extinde cooperarea și de a stabili, respectiv relansa contactele între diferite structuri din subordinea celor două ministere”, a comunicat Năstase.

În același timp, ministrul a oferit și alte detalii. „Întrevederea de ieri reprezintă un pas important în cadrul unui obiectiv mai important pe care mi l-am propus – de a relansa relațiile cu partenerii de dezvoltare pe linie de MAI, astfel încât să putem obține sprijin pentru reforma instituțională și reclădirea statului de drept, în spiritul valorilor europene”, a conchis Năstase.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților