[ X ]
Nagacevschi: Reforma Justiției în R. Moldova are două laturi
15 Septembrie

Ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi a venit cu câteva precizări privind reforma justiției în Republica Moldova, transmite CURENTUL.

Fadei Nagacevschi menționează că ea comportă două laturi.

„a) Politică – vizează modificarea cadrului legislativ. La acest capitol Ministerul Justiției elaborează proiectele de lege, Guvernul le aprobă, iar Parlamentul le adoptă.
Procesul de elaborare, aprobare și adoptare a actelor legislative se desfășoară în strictă conformitate cu angajamentele asumate de RM, cele mai importante proiecte fiind consultate cu toți partenerii țării.
Strategia și Planul de acțiuni pe justiție este la etapa de consolidare a tuturor propunerilor venite de la cei interesați. Ne propunem ca la una din următoarele ședințe de Guvern aceste acte să fie aprobate și prezentate Parlamentului.
Proiectul de modificare a Constituției (reforma CSM, excluderea termenului de probă pentru judecători) așteaptă avizul Curții Constituționale. Cum avem avizul, expediem proiectul spre Parlament.

b) Administrativă – vizează implementarea legilor de organele cu competențe în domeniu (ANI, Procuratură, instanțele judecătorești, CNA ș.a.). Aici Guvernul și Parlamentul nu pot decît să monitorizeze. Așa e legea”, scrie, pe o rețea de socializare Fadei Nagacevschi.

În context, ministrul punctează că își dorește cât mai curând să fie făcută schimbarea.

„Ministerul Justiției este în permanentă comunicare cu organele de drept pentru implementarea celor mai bune practici în vederea asigurării drepturilor fundamentale ale omului. Orice intervenție pe domeniul de competență al puterii judecătorești va fi făcută de MJ doar conform Constituției, prin prisma principiului check and balances, indiferent de critici și speculații.

Ca orice cetățean al acestei țări, îmi doresc din tot sufletul ca schimbarea să fie făcută cît mai rapid, de aceea nu voi devia nici într-un caz de la dezideratul de reformă în forma în care acesta a fost setat de către MJ și agreat cu partenerii. Noi ne respectăm angajamentele asumate și vom continua să implementăm cele mai bune standarde, dar o vom face în mod democratic, conform Constituției și Convenției EDO, pentru cetățenii țării noastre”, a mai menționat ministrul.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților