Un moldovean a fost oprit de către angajații Sectorului Poliției de Frontieră Leușeni pentru deținerea actului de călătorie expirat. Bărbatul riscă amendă penală pentru tentativă de traversare a hotarului prin eludarea de la controlul de frontieră, transmite CURENTUL.
Polițiștii de frontieră care își exercitau atribuțiile de serviciu pe sectorul de responsabilitate, mai exact în proximitatea podului ce leagă punctele de trecere Leușeni și Albița au acționat pentru reținerea unui bărbat. Acesta încerca să se apropie de malul stâng al râului Prut, strecurându-se printre vegetație.
În scurt timp persoana a fost reținută și transportată la sediul Sectorului pentru a fi documentată preliminar. Asupra sa a fost găsit un pașaport eliberat pe numele acestuia de către autoritățile din Federația Rusă, însă de șapte ani expirat.
Audiat, bărbatul de 47 de ani a comunicat că este originar din Republica Moldova și are și cetățenie, doar că nu poate confirma printr-un act. În celelalte declarații oferite, persoana se contrazicea privind locul și motivul aflării în zona de frontieră. Cert este că își dorea să ajungă în România pentru o muncă mai bine plătită.
Pe numele moldoveanului au fost inițiate cercetări pentru a stabili toate circumstanțele. Acesta riscă amendă penală conform art. 362 al. (1) al Codului Penal al Republicii Moldova.