[ X ]
„Moldovagaz” va cere ANRE majorarea tarifului la gaz până la 29 lei 
7 Septembrie
Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz”, a anunțat că „Moldovagaz” va adresa, până la finalul lunii septembrie curent, către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a demersului privind majorarea tarifului la gazele naturale pentru consumatorii finali, informează CURENTUL. 
„Conform prognozei noastre, fără a ține cont de devierile pentru acest an, prețul pentru 1 metru cub de gaz va fi de 29 de lei pentru consumatori”, a precizat șeful „Moldovagaz”.
Vadim Ceban a spus că hotărârea finală va fi luată în cadrul unei ședințe deschise.
„În acest moment, noi desfășurăm consultările necesare cu ANRE pentru aprobarea unor modificări în regulamentul ce ține de stabilirea tarifelor”, a mai spus oficialul.
Precizăm că, la moment, tariful la gaz este de 22,99 lei per metru cub.
Inapoi la arhiva noutaților