În legătură cu intrarea în vigoare, începând cu data de 3 mai a anului curent, a noilor prețuri la gazele naturale, SA „Moldovagaz” informează consumatorii săi casnici despre următoarele practici de aplicare și facturare a acestora. Și anume, dacă datele dispozitivelor de evidență (contoarele) au fost expediate prin intermediul platformelor online ale întreprinderii, sau acestea au fost citite fizic de către controlorii companiilor de distribuție a gazelor pînă 31 mai, atunci volumele de consum vor fi repartizate uniform pentru fiecare zi a lunii, cu scopul de a determina media zilnică.
De exemplu, dacă consumul total a unei gospodării la data de 31 mai a atins cifra de 16 metri cubi, atunci consumul mediu zilnic al acesteia va constitui 0,517 metri cubi (16 metri cubi împărțiți la 31 de zile calendaristice). Astfel, pentru perioada 1 mai – 2 mai, consumatorului respectiv îi va fi facturat volumul de 1 metru cub de gaze (0,517 metri cubi, înmulțit cu 2 zile calendaristice) la prețurile în vigoare anterior, iar din 3 mai și până în 31 mai – restul de 15 metri cubi (0,517 metri cubi pe zi, înmulțit cu 29 zile calendaristice) la prețurile reglementate noi, aprobate de Agenția Națională de Reglementare în Energetică. Este de menționat că toate calculele sunt reflectate detaliat în facturile, expediate consumatorilor.
În situațiile în care controlorii n-au avut acces la contoare, sau datele acestora n-au fost expediate de către consumatori prin intermediul platformelor online și alte instrumente disponibile, întreprinderile de distribuție a gazelor din grupul „Moldovagaz” vor aplica repartizarea analitică (prognozată), pe baza consumul de-facto de gaze naturale în perioada (luna), comparabilă a anilor precedenți, cu ajustarea ulterioară a acestora.
În cazul apariției întrebărilor, legate de facturarea consumului de gaze naturale în luna mai 2024, consumatorii pot apela la numărul unic de telefon 1304 (1305 în cazul capitalei), precum și să recurgă la expedierea adresării (petiției) prin intermediul serviciului „Cabinetul personal consumator” de pe site-ul www.moldovagaz.md.