Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat recent prețuri noi pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligaţiei de serviciu public, aplicabile începând cu data de 1 noiembrie 2021, transmite CURENTUL.
Drept bază pentru emiterea facturii de plată pentru gaze naturale, în conformitate cu prevederile pct.75 din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.113/2019 din 19.04.2019, servesc prețurile reglementate în vigoare pe parcursul perioadei de facturare, și indicațiile echipamentului de măsurare.
Astfel, furnizorul emite facturi de plată pentru gaze naturale în baza indiciilor echipamentului de măsurare înregistrați până la data intrării în vigoare a noului preț la gaze naturale sau, în condiția lipsei acestora, a consumului mediu zilnic, determinat de operatorul de sistem.
În acest sens, volumul de gaze naturale consumat până la data de 1 noiembrie 2021 și care nu a fost inclus spre facturare consumatorilor casnici pentru luna octombrie curent, urmează să fie determinat de operatorul sistemului de distribuție și facturat la prețul în vigoare pe parcursul perioadei de consum de facto, și anume celui aplicat până la sfârșitul lunii octombrie 2021 (4298 lei pentru o mie de metri cubi plus 8% TVA).
Cristina Pendea