Astăzi, 22 martie 2023, a fost semnat „Protocolul între Inspectoratul General al Poliției de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Serviciul Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Administrația Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei, Serviciul Fiscal de Stat al Ucrainei privind organizarea controlului în comun în punctul comun de trecere pentru trafic feroviar Basarabeasca-Serpniovo-1 pe teritoriul Republicii Moldova”.
În cadrul unei ședințe, desfășurate în format hibrid la Basarabeasca, cei patru șefi de instituții de frontieră și vamale din Republica Moldova și Ucraina au semnat Protocolul vizat, astfel fiind consemnat încă un simbol al prieteniei dintre cele două state.
„Republica Moldova și Ucraina au declarat cu fermitate că noi suntem state europene moderne, împărtășim valorile și principiile europene și că viitorul nostru este în Uniunea Europeană. În acest context, controlul în comun înseamnă o abordare modernă, europeană a securității frontierei comune, cu accent pe fluidizarea procesului de traversare a frontierei și accelerarea, interconectarea și aprofundarea proceselor economice. La fel, înseamnă încredere între autoritățile grănicerești și vamale, inclusiv încredere între statele noastre. Noi trebuie să lucrăm împreună pentru beneficiul popoarelor noastre și pentru un viitor comun în comunitatea europeană.” a menționat șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi.
În aceeași ordine de idei, directorul Serviciului Vamal Igor Talmazan a subliniat că Republica Moldova și Ucraina semnează în premieră un Protocol cu privire la organizarea controlului comun într-un punct de trecere pe cale ferată, ceea ce semnifică un pas important în dezvoltarea cooperării între autoritățile vamale și de frontieră ale ambelor state. Cu acest prilej, domnul Talmazan a exprimat mulțumiri pentru sprijinul consistent pe care îl acordă Uniunea Europeană în dezvoltarea mecanismelor de control comun la frontiera moldo-ucraineană.
Lansarea controlului comun în PTF Basarabeasca – Serpniovo-1 feroviar are drept scop consolidarea cooperării la frontiera moldo-ucraineană, care va contribui la diversificarea căilor de transportare a mărfurilor cu Ucraina, asigurarea accesului Republicii Moldova la principalele rute regionale de transportare a combustibililor de diferit gen, dar și a exportului de cereale din Ucraina. Importantă este și contribuția semnificativă asupra dezvoltării dialogului bilateral pe linia de securitate a frontierei comune, ordinii publice, a bunăstării economice a ambelor state și lupta împotriva criminalității transfrontaliere organizate.
De punctat că activitatea este parte a inițiativei Uniunii Europene – solidarity lines, menirea căreia este să asigure circulația de mărfuri în și spre Ucraina.
Data începerii controlului comun se va stabili, de comun acord, de către conducerea punctului de trecere.
NOTĂ: Protocolul vizat este un instrument de realizare a prevederilor Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, din 6 octombrie 2017.
În prezent, controlul comun la frontiera moldo-ucraineană este desfășurat în șase puncte de trecere a frontierei rutiere, în unul fiind temporar suspendat, pe segmentul transnistrean – Pervomaisc-Kuciurgan.