Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Andrei Galbur a participat la inaugurarea evenimentului Moldova Open Day organizat pe platforma Consiliului Europei la Strasbourg, transmite CURENTUL.
În cadrul reuniunii, care s-a desfăşurat în prezenţa Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, şi a delegaţiilor statelor membre ale organizației, au fost evaluate primele rezultate ale implementării Planului de acțiuni al Consiliului Europei (CoE) pentru Republica Moldova 2017-2020, lansat oficial la Chişinău, la 30 mai 2017.
Participanţii au făcut un schimb de opinii privind reforma justiției, lupta împotriva corupției, drepturile omului, măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului Nistru şi guvernarea democratică.
În intervenţia sa, Ministrul Andrei Galbur a vorbit despre prioritizarea programelor de asistenţă destinate ţării noastre şi adaptării acestora la necesităţile reale. Totodată, a subliniat importanţa alinierii activităţilor în cadrul cooperării Republica Moldova – Consiliul Europei cu Agenda de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Cu titlu aparte, șeful diplomației moldovenești a reliefat însemnătatea realizării proiectelor recent lansate în domeniile libertăţii mass-media, formării profesorilor şi combaterii corupției.
La rândul său, Secretarul General Thorbjørn Jagland a reiterat suportul acordat Republicii Moldova și necesitatea susținerii în continuare a dezvoltării țării. Proiectele actuale au drept scop complimentarea eforturilor de reformare a sectorului justiției, combaterii corupției, libertății mass media, sporirea măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale râului Nistru, etc. În context a fost anunțat suportul Norvegiei pentru Planul de acțiuni în valoare de 3,4 mln euro.
Cristina Parfeni