[ X ]
Moldova accelerează tranziția energetică în sectorul rezidențial: peste 500.000 m² de locuințe vor fi renovate până în 2027
10 Octombrie

Forumul Asociațiilor de Locatari din Moldova, desfășurat la Chișinău, a evidențiat importanța procesului de reorganizare a Asociațiilor de Proprietari din Condominiu (APC) și promovarea soluțiilor de eficiență energetică, facilitând accesul la finanțare pentru renovarea blocurilor locative. Forumul a reunit peste 170 de participanți – reprezentanți ai autorităților publice, lideri ai asociațiilor de proprietari, experții, organizații internaționale.

Evenimentul a oferit o platformă pentru prezentarea celor mai noi soluții inovatoare în administrarea clădirilor, discutarea cadrului legal și instituțional, precum și identificarea surselor de finanțare pentru proiectele de eficiență energetică în sectorul rezidențial.

„Clădirile sunt cel mai mare consumator de energie în Moldova, iar o mare parte din aceasta este irosită, datorită eficienței energetice reduse a clădirilor. Și pentru că cea mai ieftină energie e cea pe care nu o consumăm, Guvernul, în premieră, finanțează lucrări de eficiență energetică în blocuri și case individuale pentru a reduce facturile gospodăriilor casnice. Iar rolul asociațiilor de locatari este esențial în acest proces”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.

În cadrul Forumului a avut loc și semnarea contractului de finanțare pentru reabilitarea energetică a unui bloc locativ din orașul Ialoveni, selectat prin Programul FEERM.

Ion Muntean, directorul Instituției Publice Centrului Național pentru Energie Durabilă (IP CNED), a prezentat soluțiile financiare pentru renovarea energetică a blocurilor locative, dezvoltate prin intermediul Programului de Finanțare „Fondului pentru Eficiență Energetică în sectorul Rezidențial din Moldova” (FEERM).

„Pentru a sprijini tranziția către un sector rezidențial mai eficient din punct de vedere energetic, am creat o gamă de produse financiare adaptate nevoilor consumatorilor și caracteristicilor specifice ale pieței noastre. Aceste soluții fac investițiile în eficiența energetică mai accesibile și mai atractive pentru cetățeni. Obiectivul nostru este de a reduce facturile la energie cu peste 100 milioane lei anual pentru beneficiarii programului FEERM”, a adăugat Ion Muntean.

Programul FEERM prevede un buget de peste 1,4 miliarde de lei până la finele lui 2027 și presupune renovarea unei suprafețe încălzite de minimum 507 mii de metri pătrați de locuințe în următorii trei ani, din care 75% sunt clădiri rezidențiale. Instrumentele de finanțare includ granturi de 70% din investiția eligibilă pentru Asociațiile de Proprietari din Condominiu, cu o contribuție proprie de doar 30%. Proprietarii de apartamente și case individuale vulnerabili energetic vor beneficia de alocații de până la 90% din valoarea contribuției, plătite din Fondul de Reducere a Vulnerabilității Energetice.

„Asociațiile de locatari au un rol catalitic în promovarea schimbării la nivel local și în implicarea oamenilor pentru a transforma blocurile de locuit în spații mai eficiente energetic. PNUD, împreună cu Danemarca și alți parteneri de dezvoltare, va continua să sprijine eforturile țării de a construi un viitor un viitor energetic rezilient și sustenabil”, a declarat Seher Ariner, Reprezentanta rezidentă adjunctă a PNUD Moldova.

Experiența altor state, precum Danemarca, arată că implicarea locatarilor și utilizarea soluțiilor financiare potrivite pot crește semnificativ eficiența energetică a clădirilor. Aceste practici pot fi adaptate în Moldova pentru a dezvolta un sector rezidențial mai sustenabil și mai eficient energetic.

Forumul Asociațiilor de Locatari din Moldova a fost organizat de IP CNED, în parteneriat cu PNUD Moldova și cu sprijinul financiar al Guvernului Danemarcei.

Inapoi la arhiva noutaților