[ X ]
Modificări ale regulilor de trecere a frontierei în perioada pandemică – anunță Poliția de Frontieră
14 Septembrie

Poliția de Frontieră informează despre unele modificări ale regulilor de trecere a frontierei în perioada pandemică, începând de astăzi, 14 septembrie a.c, informează CURENTUL.

„Conform Hotărârii nr.30 din 11 septembrie 2020:

-a fost abrogat punctul privind interzicerea ieșirii din Republica Moldova a persoanelor aflate în regim de autoizolare, însă nu scutesc persoanele de RĂSPUNDERE CONTRAVENȚIONALĂ privind nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire și/sau combatere a bolilor epidemice (art.76′ CC al RM).

-a fost completat punctul privind trecerea frontierei de către elevi/studenți. Astfel că elevii/studenții, care urmează să susțină examene de admitere sau de finalizare a studiilor, care merg la studii în unități/instituții de învățământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare, sau care se deplasează pentru activități legate de finalizarea/organizarea/desfășurarea studiilor, cu prezentarea documentelor confirmative. EXCEPȚIA SE APLICĂ și pentru reprezentantul legal sau însoțitorul desemnat prin declarație de către reprezentantul legal”, se spune într-un comunicat de presă.

Mai multe informații puteți citi AICI.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților