Deputații au aprobat, cu majoritatea voturilor, proiectul de lege privind modificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, în prima lectură. Proiectul a fost elaborat cu scopul precizării veniturilor și cheltuielilor Bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) în rezultatul analizei executării pe parcursul anului, dinamicii categoriilor de beneficiari și a mărimilor medii de prestații sociale, transmite CURENTUL.
Atât veniturile, cât și cheltuielile totale ale BASS pentru anul 2020 se precizează prin majorare cu 232714,0 mii lei sau de la 24339399,4 mii lei până la 24572113,4 mii lei, respectiv.
Se vor majora cheltuielile legate de protecția în caz de incapacitate temporară de muncă, reieșind din nivelul executării a acestor cheltuieli în perioada semestrului I al anului și, totodată, din creșterea mărimii medii a indemnizației.
Vor crește cheltuielile pentru protecția persoanelor în etate, inclusiv din motivul creșterii numărului de solicitanți ai reexaminării pensiilor pentru limita de vârstă pentru beneficiarii care au realizat un stagiu de cotizare de la 10 ani, după realizarea dreptului la pensie, și a numărului solicitanților de pensie de urmaș pensionarilor din rândul militarilor și a persoanelor din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne, precum și creșterii mărimii pensiei de urmaș.
Totodată, se prevede majorarea sumei cheltuielilor legate de suportul financiar unic beneficiarilor de pensii și alocații sociale de stat, determinată de creșterea ajutorului unic de la 700 la 900 de lei, precum și indexarea bianuală a pensiilor.
Vor crește și cheltuielile la subprogramul „Protecția familiei și copilului”, inclusiv cele destinate susținerii financiare pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, reieșind din numărul mai mare de beneficiari în semestrul I al anului curent, precum și din cuantumul mai mare al indemnizației.
De notat că indicatorii BASS pe anul 2020 din proiect sunt armonizați cu indicatorii incluși în proiectul legii pentru modificarea Legii bugetului de stat pe anul 2020, fiind coordonați cu Fondul Monetar Internațional.
Proiectul de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 urmează a fi votat în cea de-a doua lectură.