[ X ]
Misiunea de Parteneriat a UE și-a început activitatea în R.Moldova
1 Iunie

Ministra afacerilor interne, Ana Revenco, a participat la evenimentul de inaugurare a Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova (Misiunea EUPM), alături de șeful diplomației europene, Josep Borell, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, și reprezentanți ai corpului diplomatic străin la Chișinău.

Ministra a apreciat angajamentul politic al Uniunii Europene, manifestat prin aprobarea și deschiderea într-un timp foarte scurt a misiunii Misiunii EUPM în țara noastră, într-o perioadă în care se simte atât de mare nevoia unui mecanism consolidat de gestiune a amenințărilor hibride. Dialogul și cooperarea strânsă dintre experții moldoveni și cei europeni pe platforma Misiunii EUPM devin cu atât mai relevante, cu cât cadrul strategic în domeniul securității al Uniunii Europene, reprezentat de strategiile Consiliului, Comisiei și Parlamentului, urmează a fi reînnoit în anul 2024.

,,Sunt convinsă că noua paradigmă de securitate, precum și faptul că suntem împreună, vor face ca șantajul, amenințările și provocările să rămână în istorie, iar Moldova și Uniunea Europeană să-și demonstreze capabilitățile de acțiune comune în consolidarea și securizarea centurii de securitate de la Estul continentului european. În numele întregului sistem de securitate națională, vă mulțumesc pentru încrederea pe care ne-o acordați, domnule Borrell, venind alături de ceilalți lideri europeni la noi acasă, în Moldova. Pentru noi acest lucru este un semnal că Republica Moldova este recunoscută ca producător de securitate în spațul european”, a spus ministra Revenco.

Inapoi la arhiva noutaților