[ X ]
Ministrul Răilean a dispus ca ANTA să efectueze controale pentru contracararea transportului ilicit de pasageri
23 Septembrie

Problema transportului ilicit de pasageri, calitatea serviciilor prestate de operatorii rutieri, precum și dificultățile întâmpinate la deservirea rutelor existente au fost principalele subiecte ale ședinței de lucru, convocate de Ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, cu conducerea Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), transmite CURENTUL.

În cadrul ședinței, ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, a menționat că transportul rutier de pasageri, care deține o pondere de peste 90% din transportul de pasageri, a fost afectat dramatic de criza pandemică. În prima jumătate a anului curent acest sector a suferit o descreștere de 48,8% în comparație cu perioada similară a anului 2019. În ianuarie-iulie 2020 cu autobuze şi microbuze au fost transportați 29,8 mln pasageri, cu 48,6% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. În context, ministrul s-a referit la necesitatea relansării sectorului de transport rutier de pasageri și revenirii la volumul de activitate de până la pandemia de COVID-19.

„În perioada pandemiei transportul de pasageri a avut de suferit cel mai mult, fiind direct afectați atât transportatorii, cât și pasagerii. Însă, treptat trebuie să revenim la deplina capacitate de activitate a sectorului, să restabilim fluxul de transport și să asigurăm localitățile cu servicii calitative pe toate direcțiile de transport solicitate de cetățeni, în mod special, spre instituțiile sociale și medicale”, a spus Sergiu Railean.

De asemenea, ministrul a dispus ca ANTA să efectueze controale și să identifice măsuri pentru toate cazurile raportate de transport ilicit, iar ministerul, la rândul său, va interveni cu modificările necesare la cadrul legal. În ceea ce privește problemele legate de deservirea rutelor de transport din câteva sate din raioanele Ialoveni și Hâncești, la ședință au fost identificate toate soluțiile necesare, iar implementarea acestora urmează să fie monitorizată de ANTA.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților