[ X ]
Ministrul Năstase: „Cei care au slujit intereselor particulare trebuie să plece”
10 Iulie

Ministrul Afacerilor Interne (MAI), Andrei Năstase, vicepremier, îndeamnă procurorii, cât și Procurorul General – să plece din funcții „cât se mai poate”, transmite CURENTUL.

În cadrul unei intervenții live pe o rețea de socializare, Andrei Năstase a menționat că procesul de decriminalizare și reclădire a statului de drept este unul ireversibil.

„La conducerea Procuraturii încă se află astăzi cei care au contribuit din plin la exercitarea puterii de stat în nume propriu de către un dictator. Doar adevărul ne va face liberi și doar astfel vom putea începe și reconstrucția Procuraturii. Ca viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, îmi doresc o Procuratură puternică, o instituție independentă cu care să existe un parteneriat corect, în spiritul principiului cooperării loiale între instituții, cu procurori pentru care singura carte de căpătâi să fie Legea – nu arbitrariul sau deciziile luate prin birouri întunecoase, departe de ochii opiniei publice. Transparența, meritocrația, bunele practici trebuie să stea la temelia viitoarei Procuraturi libere a Republicii Moldova”, spune Andrei Năstase.

Andrei Năstase spune că, actuala guvernare nu intenționează să facă epurări, ci dreptate.

„Ca viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, dar și ca lider politic, pot să vă spun că statul de drept nu poate fi reconstruit dacă nu avem în fruntea Procuraturii oameni competenți și dedicați cu abnegație binelui public. Ca fost procuror îmi doresc ca toți colegii mei de breaslă integri și profesioniști, să poată să se mândrească din nou cu meseria lor, de a sluji în numele legii, spre binele cetățenilor. Iar cei care au slujit intereselor particulare trebuie să plece!

Angela Motuzoc, Igor Popa, Adrian Popenco, Ștefan Șaptefrați, Nicolae Chitoragă, Adriana Bețișor, Eduard Mașnic, plecați cât se mai poate. Eduard Harunjen, pleacă! Pleacă azi! Nu demola cu totul instituția de care tot voi v-ați bătut joc!”, a mai adăugat Năstase.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților