În contextul vizitei delegației Consiliului Europei la Chișinău a avut loc întrevederea conducerii Ministerului Afacerilor Interne cu Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland și membrii delegației oficiale, transmite CURENTUL.
La întrevedere au fost puse în discuție subiecte despre reforma sistemului justiției din Republica Moldova, în special reforma MAI, dezvoltarea Poliției Naționale în procesul de integrare europeană, precum și eradicarea fenomenului corupției.
Astfel, ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a enunțat procesele prin care MAI și subdiviziunile sale implementează politicile și bunele practici preluate de la partenerii europeni, menționând și despre concentrarea eforturilor instituției asupra reformei Poliției și cea a Trupelor de carabinieri – obiective prioritare ale ministerului.
Oficialul european a salutat inițiativele MAI, prin prisma reformelor inițiate la nivel național în cadrul cursului european al Republicii Moldova, menționând despre importanța continuității și finalității acestora.
Menționăm că în cadrul vizitei în RM, Thorbjorn Jagland a participat la lansarea Planului de Acţiuni al Consiliului Europei pentru ţara noastră pentru perioada 2017 – 2020. Documentul se axează, în principal, pe lupta împotriva corupţiei şi a spălării banilor, drepturile omului, reforma Justiţiei ș.a.
Cristina Pendea