Dintre cele 172 de acțiuni propuse spre realizare în sectorul justiției din R. Moldova pentru anul 2016: 100 au fost realizate cu succes de către Guvern, iar altele 87 de acțiuni urmează a fi implementate pînă la finele acestui an. Datele au fost prezentate de ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, în cadrul audierilor parlamentare, care au avut loc astăzi, informează CURENTUL.
Potrivit lui, începînd cu anul 2012, planul de acțiuni includea 489 de reforme, dintre care 402, pînă în prezent, au fost realizate cu succes de către R. Moldova.
„Deja de mai mulți ani se lucrează în acest domeniu, din anul 2012 am reușit să implementăm cu succes 402 din cele 489 care se regăseau în planul de acțiuni. Pentru anul 2016 urmau a fi realizate 172 de acțiuni, pînă acum am reușit să realizăm 100, iar restul urmează să le implementăm cu succes pînă la finele acestui an”, a declarat ministrul Justiției.
Cebotari a mai adăugat că acele mai multe restanțe de implementare a reformelor se regăsesc în cadrul justiției penale. „Mai sunt unele restanțe în ceea ce privește legea cu privire la Procuratura Generală, dar sperăm să le soluționăm. Pentru anul 2012-2013 am primit un suport financiar în valoare de 350 de milioane de lei, pentru anul 2014-2015 am primit o sumă de aproximativ 361 de lei din partea partenerilor de colaborare externi”, a spus ministrul.
Mircea Roșioru, președinte al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), a declarat că, deși sunt încă restanțe în acest sector, se muncește mult pentru ca ele să fie implementate cu succes în timpul apropiat. „Există unele restanțe în ceea ce ține de aprobarea unor acte normative, dar se muncește foarte mult împreună cu partenerii de dezvoltare, dar și cu partenerii naționali. Noi încercăm pînă la finele acestui an să realizăm și celelalte reforme în domeniul Procuraturii”, a spus Roșioru.
Anastasia Borta