Protocolul celei de-a XI-a Sesiuni a Comisiei interguvernamentale moldo-române de colaborare economică a fost, astăzi, semnat de președinții părților Comisiei, informează CURENTUL.
Ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, s-a referit la relațiile de colaborare dintre Republica Moldova și România.
„Astăzi a avut loc ședința Comisiei mixte moldo-română. Am avut discuții foarte bune cu colegii din România. Discutam cu domnul ministru despre cât de apropiate sunt relațiile noastre între Republica Moldova și România și faptul că această colaborare nu se rezumă doar la declarații, dar avem o multitudine de proiecte comune, pe care le-am discutat împreună. Vreau să menționez că România se situează pe locul întâi cu privire la partenerii cu care Republica Moldova are relații speciale – atât la exporturi, precum și la importuri”, a precizat el.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat din România, Ștefan-Radu Oprea, a comunicat despre sprijinul oferit de România – Republicii Moldova.
„În spatele semnării protocolului este foarte multă muncă. Dorim să arătăm, încă o dată, prioritățile pe care România în dezvoltarea Parteneriatului Estic, susținând parcursul european al Republicii Moldova. Faptul că România este primul dintre statele cu care Republica Moldova are schimburi comerciale, cred că, spune totul despre dimensiunea relațiilor reciproce”, a conchis el.
De menționat că, asemenea ședințe ale Comisiei interguvernamentale moldo-române de colaborare economică vor avea loc de două ori pe an.
Potrivit MEI, în anul 2017 comerțul exterior dintre Republica Moldova şi România, a însumat circa 1 295.15 milioane dolari SUA, (+21,7% în comparație cu aceeași perioadă a anului 2016). România şi-a reconfirmat poziția de principal partener comercial al țării noastre, situându-se pe locul I atât în derularea exporturilor, cu o pondere de 24.77% (600.62 mil. dolari SUA), din totalul exporturilor moldovenești, precum şi la importuri, cu o pondere de 14.38% (694.53 milioane dolari SUA) din totalul importurilor moldovenești. Volumul exportului s-a majorat în anul 2017 cu 17.07% faţă de anul 2016, iar importurile cu 25.93%.
Mihaela Conovali