[ X ]
Ministrul Gaburici la întrevedere cu angajații „Chișinău-Gaz”. Ce solicitări a făcut
23 Ianuarie

„Trebuie să asigurăm confortului zilnic al cetățenilor privind furnizarea gazelor naturale. Condițiile meteo nefavorabile nu trebuie să perturbeze activitatea întreprinderii. Nici un cetățean nu trebuie să rămână fără căldură”. Declarația a fost făcută de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici, la întrevederea cu conducerea și angajații de la Chișinău Gaz, unde au discutat despre eficientizarea activității întreprinderii, dificultățile cu care se confruntă și performanțele înregistrate pe parcursul anului 2018, transmite CURENTUL.

Potrivit responsabililor de la Chişinău Gaz, sistemul funcționează în ritm obișnuit şi nici un cetățean nu a rămas fără căldură și alimentare cu gaze în perioada ninsorilor abundente. „În perioada rece a anului, când nu ajung suficiente gaze dintr-un punct în altul, se conectează conducta de rezervă Bâc. Astfel, indiferent de temperatura aerului, fiecare consumator va primi cantitatea de gaz necesară”, a menționat directorul Chișinău Gaz, Ruslan Garbalî.

Chiril Gaburici a solicitat responsabililor de la Chişinău Gaz să întreprindă toate măsurile pentru ca nici un cetățean să nu rămână fără căldură. „Vreau să mă asigur că toți locuitorii orașului Chișinău au acces la gaze naturale şi nu întâmpină probleme. Am încurajat echipa de la Chișinău Gaz să facă toate lucrările necesare pentru a nu avea situații dificile pe timp de iarnă. Noi știm cât de important este ca, în special pe timp de iarnă, oamenii să aibă acces la gazele naturale”, a precizat ministrul.

În prezent, în municipiul Chișinău sunt gazificate 279 949 apartamente, 4 950 consumatori non-casnici și 292 întreprinderi industriale. SRL “Chișinău-gaz” are ca activitate de bază exploatarea și întreținerea a 3 034,525 km gazoducte, 53 puncte de reglare a presiunii, 3 545 stații de reglare a presiunii, 374 stații de protecție catodică, 158 noduri de evidență a gazelor.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților