[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ministrul Economiei: Din păcate, pe parcursul ultimelor 4 luni, conducerea Ministerului s-a ocupat mai mult de campanii electorale
27 Iunie

Ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, în cadrul unei conferințe de presă, a prezentat raportul de activitate și prioritățile stabilite pentru următoarea perioadă, informează CURENTUL.

„Din momentul învestirii în funcție, două săptămâni practic în urmă – lunea viitoare vor fi două săptămâni, am lucrat în regim de pompier. Din păcate, pe parcursul ultimelor 4 luni, conducerea Ministerului s-a ocupat mai mult de campanii electorale, decât de soluționarea problemelor curente”, a declarat Brînzan.

Prin urmare, el a oferit mai multe detalii cu privire la problemele identificate.

„Dacă e să vorbim de sectorul energetic, pe parcursul ultimelor două săptămâni, am avut întrevederi cu șefii tuturor companiilor mari care activează pe teritoriul Republicii Moldova – atât în sectorul ce ține de gaze naturale, cât și pe cel ce ține de energia electrică. Vreau să vă spun că, din păcate, ceea ce avem noi la moment – moștenirea care ne-au lăsat-o, este că din cauza implicării politicului în economie, s-a dus la distorsiunea proceselor economice. Deci, problema, pe care noi am moștenit-o de la guvernanții precedenți, este problema tarifelor la gaz”, a adăugat ministrul.

În acest fel, Brînzan s-a referit și la problema din sectorul transportului.

„Al doilea punct este problema tarifelor care a fost moștenită din sectorul transportului. Important este că, din 2013, tarifele la transportul auto au fost ținute sub capac, deci artificial au fost ținute sub capac. În rezultat a avut loc o creștere semnificativă a uzurii Parcului de Transport Auto din Republica Moldova. Ce am întreprins eu? Am creat o masă rotundă, la care am invitat reprezentanți al celor 10 asociații de transport auto din Republica Moldova, am invitat reprezentanții Ministerului și agențiilor abilitate, dar și societatea civilă. Rolul meu ca ministru a fost să mediez acest dialog pentru a identifica problemele și soluțiile. Problemele sunt identificate, asociația trebuie să vină cu o listă de propuneri pentru a modifica codul auto. Noi vom lua cunoștință cu aceste propuneri”, a conchis ministrul.

Mihaela Conovali

Inapoi la arhiva noutaților