[ X ]
Ministrul de Externe vine cu precizări privind organizarea rutelor charter
1 Aprilie

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, a oferit mai multe detalii despre rutele charter organizate de către autorități pentru a repatria cetățenii moldoveni aflați peste hotare, transmite CURENTUL.

În cadrul unui briefing de presă, Oleg Țulea a menționat că pe paginile oficiale ale Guvernului sunt dispozițiile aprobate de Comisia Situații Excepționale și acolo este descrisă în detaliu modalitatea de funcționare a acestor curse charter.

„Ministerul va întocmi listele solicitărilor venite în adresa misiunilor diplomatice, a ministerelor. Cetățenii vor indica obligatoriu numele, prenumele, datele de contact, adresa de la domiciliul de peste hotare și din R. Moldova, adresa de email. Noi deja am purces la efectuarea listelor. Avem o listă cu cererile deja făcute. Avem și numărul cetățenilor care trebuie incluși în listele prioritare.

MAEIE va întocmi listele pentru repatriere acordând prioritate studenților, persoanelor care au nevoie de tratament, celor care au rămas fără mijloace financiare etc. AAC, în baza listelor furnizate săptămânal, va propune graficul organizării curselor avia spre R. Moldova. Le va propune Comisiei spre aprobare. AAC va selecta operatorii avia în mod transparent, deschis, care oferă un preț mai mic de cost. Ne dorim să organizăm rute charter cu prioritate din Londra, Dublin, Madrid, Lisabona, Paris, Moscova, Roma, Amsterdam, Praga.

Operatorii aerieni vor publica prețurile călătoriei, să se asigure că – cetățenii fixați în lista prioritară să fie incluși în listele de pasageri”, a spus Oleg Țulea.

Ministrul a menționat că se comunică și cu alte state care la fel repatriază cetățenii săi și, astfel, mâine va fi operat un zbor din Dubai cu 8 cetățeni ai R. Moldova, spre Chișinău, apoi – București.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților