[ X ]
Ministrul de Externe în dialog cu Nunțiul Apostolic în RM. Iată ce au discutat
19 Martie

Aspectele cooperării bilaterale au fost discutate în cadrul întrevederii Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene Tudor Ulianovschi cu Nunţiul Apostolic în Republica Moldova, Miguel Maury Buendia, transmite CURENTUL.

În cadrul întrevederii, oficialii au abordat mai multe subiecte de actualitate de pe agenda bilaterală, menţionând interesul comun pentru dezvoltarea relaţiilor dintre Republica Moldova şi Sfântul Scaun în diverse domenii de interes reciproc, inclusiv prin organizarea unor vizite bilaterale la nivel înalt.

Interlocutorii au avut și un schimb de opinii privind evoluţiile în plan regional și internaţional, precum  și oportunitățile de cooperare pe subiecte de pe agenda internațională.

La 5 decembrie 2015, Papa Francisc l-a numit pe Arhiepiscopul Miguel Maury Buendía Nunţiu Apostolic în România, iar la 25 ianuarie 2016 acesta a fost numit Nunţiu Apostolic în Republica Moldova.

Nuntii 5

Nuntii 3

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților