[ X ]
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului – prezentat echipei: „Abia aștept să ne cunoaștem reciproc”
17 Iunie

Premierul R. Moldova, Maia Sandu, a prezentat-o colectivului pe noua ministră a Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta Mincu, transmite CURENTUL.

În cadrul evenimentului, Maia Sandu a menționat că noua ministră a lucrat cu diverși parteneri internaționali și va fi o sursă de inspirație și un avocat al agriculturii.

„Sectorul de care sunteți responsabili este foarte important, dar sunt și multe probleme. Ne dorim să creăm condiții ca fermierii să poată să devină competitivi și să poată să-și vândă producția la export, cât și în țară. Ne propunem să creăm oportunități de export și în alte țări, să diversificăm piețele. Agricultorii noștri au avut probleme enorme pe anumite piețe monopolizate, asta va fi prima noastră sarcină să ne asigurăm că toate piețele sunt deschise. Doamna Mincu a lucrat cu diverși parteneri internaționali și va fi o sursă de inspirație și avocat al agriculturii în relațiile cu partenerii internaționali ca să putem atrage investiții și asistență. Doamna Mincu își respectă colegii în colectivele unde lucrează, sper că și Dvs. o veți respecta și ajuta la prima etapă”, a spus Maia Sandu.

La rândul său, ministra Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a spus că abia așteaptă să valorifice potențialul.

„Avem un minister care are cele mai multe angajamente de implementat din cadrul Acordului de Asociere. Trebuie să eficientizăm procesele administrative și de afaceri, să ușurăm viața antreprenorilor, să facem viața la sate mai ușoară cu mai multe servicii. Fiecare dintre voi aveți ușa deschisă pentru a împărtăși cu mine personal problemele și soluțiile pentru dezvoltarea tuturor sectoarelor. Abia aștept să ne cunoaștem reciproc, să ne valorificăm potențialul”, a spus Georgeta Mincu.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților