Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, împuternicit de Guvernul Republicii Moldova, a semnat, astăzi, Acordul de finanțare cu Banca Europeană pentru Investiții, pentru implementarea proiectului de restructurare și reorganizare a Căii Ferate din Moldova, informează CURENTUL.
Conform unui comunicat de presă BEI a fost reprezentat de șeful oficiului Băncii Europene de Investiții în Republica Moldova, Antonio Castillo.
Iurie Chirinciuc a ținut să mulțumească reprezentanților BEI și BERD pentru încrederea și sprijinul pe care îl acordă întru dezvoltarea CFM.
„Am participat la evenimentul de semnare a contractului de împrumut cu BEI. Acest proiect a demarat, de fapt, în 2014, și astăzi am reușit să semnăm contractul de finanțare. Acesta este desfășurat în complex cu împrumutul de la BERD, în valoare de 52,5 milioane de euro. Banii sunt destinați pentru implementarea unor reforme de reorganizare a întreprinderii”, a declarat Ministrul Transporturilor.
Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topala, a ținut să sublinieze importanța acestui eveniment pentru viitorul întreprinderii.
„Suma totală a împrumutului este de 105 milioane de euro (BERD și BEI), la care se adaugă și alte 5 milioane de euro nerambursabili, pe care îi oferă Uniunea Europeană, prin Fondul de Investiții de Vecinătate (NIF). Banii vor servi pentru procurarea locomotivelor și reabilitarea infrastructurii. Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește anunțarea licitației pentru achiziționarea de locomotive”.
Menționăm că, negocierile cu Banca Europeană de Investiții pentru semnarea contractului de co-finanțare a proiectului în egală măsură cu BERD au fost finalizate în luna iunie a.c.. Bugetul total al proiectului de restructurare a „Căii Ferate din Moldova” constituie 105 milioane de euro (BERD+BEI).
Totodată, au fost semnate încă două acorduri trilaterale de asistență tehnică nerambursabilă: în sumă de 5 milioane euro din Fondul de Investiții de Vecinătate al UE (NIF) pentru a co-finanța achiziționarea de locomotive noi; în sumă de 250 mii de euro din Fondul special al acționarilor BERD pentru implementarea sistemului informațional de management energetic (EMIS).
Anastasia Borta