[ X ]
Ministerul Educației inițiază consultarea proiectelor de manuale școlare
23 Februarie

Pentru a îmbunătăți calitatea manualelor din care învață elevii, Ministerul Educației și Cercetării a lansat un apel public pentru consultarea proiectelor de manuale școlare care urmează să obțină avizul ,,Bun de tipar”. Anunțul a fost făcut astăzi de secretarul de stat al MEC, Galina Rusu, în cadrul unei conferințe de presă.

„Prin această intervenție ne dorim excluderea în totalitate a oricăror potențiale elemente care aduc atingere identității și valorilor naționale; a elementelor rasiste, xenofobe sau de promovare a ideologiei național-extremiste, erorilor științifice sau gramaticale, răspunsurilor greșite, dar și altor carențe, astfel încât manualele care au obținut avizul ,,Bun de tipar” să fie de o calitate cât mai înaltă”, a declarat Galina Rusu.

Menționăm că în cadrul achiziției 2024 MEC și-a propus achiziționarea a 67 de titluri de manuale școlare. Pentru 46 dintre acestea au fost depuse 64 de oferte. Toate ofertele de manuale au fost evaluate de grupuri de 3-5 evaluatori cadre didactice, selectate prin concurs deschis, care dețin grade didactice și științifico-didactice cu experiență și performanță profesională.

Unele proiecte de manuale ofertate au fost respinse pe criteriul de necorespundere curricula sau pentru ca nu au acumulat cel puțin 80% din punctajul total pentru factorul „Calitatea ofertei”. Totodată, în procesul de evaluare au fost făcute diverse recomandări de corectare sau îmbunătățire a proiectelor de manuale propuse. A fost solicitat editurilor sa ajusteze proiectele care au acumulat cel mai mare punctaj total în cadrul achizitiei publice. Pentru unele titluri de manuale, editurile împreună cu autorii au operat redactările solicitate și au prezentat manualele pentru obținerea avizului ,,Bun de tipar”.

După ce vor obține acest aviz, manualele vor fi tipărite și transmise către instituțiile de învățământ.

Proiectele de manuale școlare pot fi consultate la următorul link: https://bit.ly/3I5FR7e. Lista manualelor spre consultare va fi actualizată periodic.

Inapoi la arhiva noutaților