[ X ]
Ministerul Economiei și Infrastructurii a demarat procedura de reorganizare a instituției conform noii structuri
28 Iulie

La Ministerul Economiei și Infrastructurii a fost convocată prima ședință de lucru pentru implementarea reformei Guvernului Republicii Moldova privind reorganizarea administrației publice centrale, cu instituțiile care vor intra în noua componență, transmite CURENTUL.

Conform noilor prevederi Ministerul Economiei se comasează cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și cu domeniul construcții de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, cu modificarea denumirii în Ministerul Economiei și Infrastructurii (cu abreviatura MEC).

De asemenea, conform structurii-tip a Regulamentului privind organizarea şi funcționarea Ministerelor aprobat de executiv, conducerea Ministerului este exercitată de către Viceprim-ministru, ministru, un secretar general de stat și secretari de stat. Numărul secretarilor de stat pentru fiecare Minister va fi stabilit de Guvern, în funcție de domeniile de activitate și competența autorității.

În acest context, vicepremierul a numit un grupul de lucru responsabil de implementarea reformei în regim operativ, responsabil și cu o eficiență sporită, pentru a asigura o mai bună funcționare a instituției. Astfel, în succesiune procedurală va fi perfectat ordinul cu privire la repartizarea atribuțiilor între vice-miniştri de ramură, în perioada de tranziție (până la selectarea secretarului general de stat și secretarilor de stat al ministerului), apoi grupul de lucru de comun cu reprezentanții MEC și instituțiilor comasate va elaborarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea ministerului, structura și efectivul limită. De asemenea, se vor iniția proceduri de operare a modificărilor în Registrul de stat a persoanelor juridice la Agenția Servicii Publice. Urmare acestor acțiuni vor fi lansate procedurile legate de preavizarea personalului și formarea statului de personal.

Iurie Ciocan, director al Centrului de implementare a reformelor, a prezentat în detaliu procedura si modalitatea de reorganizarea pentru a asigura implementarea coordonată a reformelor. În context, a menționat că după aprobarea Regulamentului ministerului, preavizarea personalului și disponibilizarea angajaților, va demara procedura de angajare și completare a funcțiilor noi, accentuând că atât vice-miniştri cât și toți angajații pot participa la concursul de ocuparea funcțiilor disponibile.

În aceeași ordine de idei, ministrul Economiei și Infrastructurii de comun cu vice-miniştrii și reprezentanții ministerelor și instituțiile din subordine au precizat toate aspectele organizatorice, structurale și tehnice care urmează.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților