Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene informează că 2 cetățeni moldoveni au avut de suferit urmare a unei explozii la punctul de trecere a frontierei Troebortnoe din regiunea Briansk a Federației Ruse, transmite CURENTUL.
Conform ultimelor informații recepționate de către Ambasada țării noastre la Moscova, un cetățean moldovean a decedat.
Al doilea cetățean moldovean a fost internat în secția de reanimare a spitalului raional central din Sevsk, regiunea Briansk. Identitatea ambelor persoane a fost stabilită.
Ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă este în contact cu autoritățile competente, dar și cu rudele victimelor, pentru a oferi asistența consulară necesară.