Astăzi, a avut loc ceremonia de predare-primire a bunurilor de resort medical donate Republicii Moldova de către Guvernul român. Evenimentul a avut loc la Spitalul Clinic Militar Central (SCMC), în prezența ministrului Apărării Anatolie Nosatîi, ambasadorului României la Chișinău, E.S. Cristian-Leon Țurcanu, atașaților militari acreditați în Republica Moldova, reprezentanților Agenției Rezerve Materiale a Ministerului Afacerilor Interne, precum și cadrelor din sistemul medical al instituției de apărare.
În acest context, ministrul Nosatîi a mulțumit statului român pentru sprijinul important acordat Armatei Naţionale prin donarea acestui lot de echipamente medicale de protecție. Totodată, oficialul a menționat că România, în cadrul parteneriatului strategic cu Republica Moldova, a acordat necondiționat mai multe ajutoare de acest gen țării noastre de la începutul perioadei de pandemie, în scopul fortificării sistemului de sănătate al Republicii Moldova.
La rândul său, ambasadorul României la Chișinău a declarat că acest lot face parte din sprijinul constant și consecvent pe care România îl acordă Republicii Moldova pe mai multe domenii, inclusiv pe cel de apărare. ”Sper că această asistență să fie cu adevărat utilă și sunt foarte încrezător că asistența venită de la București pentru Republica Moldova nu se va opri aici”.
Materialele medicale conțin: 1000 de viziere, 9 000 de cutii cu mănuși, 2000 de ochelari din plastic de protecție, 3 milioane de măşti chirurgicale, precum și 500 000 de măști de protecţie.
Suma totală a donației este de peste 7 milioane lei românești (echivalentul aproximativ a 30 milioane lei MDA). Lotul de bunuri medicale urmează să fie repartizat Spitalului Clinic Militar Central și Agenției Rezerve Materiale.