La alegerile parlamentare, în circumscripția uninominală nr.26 – municipiul Chișinău, au luptat pentru fotoliul de deputat 5 candidați, iar învingător a ajuns Iurie Reniță – blocul electoral ACUM – Platforma DA și PAS. În acest context, CURENTUL vă propune să vedeți cum au reacționat pe rețelele de socializare unii dintre contracandidații săi, după aflarea rezultatelor.
Candidatul din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Dinari Cojocaru, a vorbit despre mai multe aspecte negative privind campania.
„Am avut o campanie destul de urâtă, după părerea mea, unde eu însuși am avut un șir de acuzații. Toate aceste acuzații sunt, puș și simplu, un PR murdar din partea oponenților, care nu au nici un temei până la final. S-a terminat campania și acuzațiile au dispărut, nu știu de ce”, a spus Cojocaru.
Candidatul Partidului Democrat din Moldova, Mihail Stratulat, a mulțumit echipei, dar și alegătorilor.
„Vreau să aduc sincere mulțumiri tuturor care m-au susținut și au votat pentru mine, întregii echipe din staff-ul meu pe circumscripție și întregii echipe PDM, care au muncit zi de zi, cot la cot alături de mine!!! A fost o experiență nouă, am cunoscut oameni noi, am aflat lucruri noi!!! To be continued…”, a precizat Stratulat.
Candidatul din partea Partidului Liberal, Vlad Bilețchi a comunicat despre „fărădelegea” alegerilor.
„Mai mare mizerie și fărădelege ca la aceste alegeri n-am mai văzut! Curaj, fraților! Am promovat, promovez și voi lupta în continuare pentru obiectivul și idealul în care cred cu desăvârșire – UNIREA! Pentru demnitatea națională, pentru predecesorii și înaintașii noștri, pentru Ion și Doina Aldea-Teodorovici, Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Leonida Lari, Ion Vatamanu, Nicolae Sulac și mulți alți patrioți!”, a scris Bilețchi, pe o rețea de socializare.
De menționat că, pe aceeași circumscripție au candidat și Victor Cotelea – Partidul Politic „ȘOR”, Valeriu Cerba – candidat independent și Anton Miron – Partidul Comuniștilor din Republica Moldova.
Mihaela Conovali